Acasă Comunicate de presa 29 iunie – „Ziua lucrătorului din sistemul penitenciar românesc”

29 iunie – „Ziua lucrătorului din sistemul penitenciar românesc”

208
0
Reclama

exercitiu penitenciar În fiecare an, la 29 iunie, Administraţia Naţională a Penitenciarelor sărbătoreşte ,,Ziua personalului din  administraţia penitenciară”, sub patronajul spiritual al  Sfinţilor  Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii sistemului penitenciar. 

           Acest eveniment este marcat astăzi, 28 iunie, prin organizarea unei festivităţi în cadrul căreia  directorul Penitenciarului Focşani transmite personalului unităţii mesajele din partea conducerii Ministerului Justiţiei şi  a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. În cadrul aceleiaşi reuniuni, s-au comunicat  avansările în gradul profesional următor pentru un număr de 2 ofiţeri şi 6 agenţi şi s-au acordat diplome de merit pentru cei mai buni lucrători din Penitenciarul Focşani, pe domenii de activitate.

Reclama

            Tot cu această ocazie s-a efectuat un exerciţiu demonstrativ având ca temă ,,Revoltă în mijlocul de transport la întoarcerea de la instanţa de judecată”. Exerciţiul a fost efectuat de către participanţii la sesiunea de pregătire a membrilor structurilor specializate pentru securitate specială, constrângere şi control.

Prin astfel de manifestări, instituţia penitenciară îşi propune să sublinieze respectul şi aprecierile  sale faţă de activitatea profesională, atitudinea loială a angajaţilor săi precum şi  aportul acestora la creşterea performanţelor activităţii instituţionale, încercând în acelaşi timp să contureze şi să dezvolte, printr-un sistem de valori, norme, tradiţii şi ceremonii, o cultură organizaţională eficientă.

 

Subcomisar de penitenciare Georgeta GURĂ

Purtător de cuvânt, Penitenciarul Focşani

Lasă un răspuns