Acțiune desfășurată de polițiștii TF în trenuri și în zona stațiilor de cale ferată

Filed under Eveniment

            În perioada 09 – 11 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Vrancea au desfășurat  în zona stațiilor de cale ferată Focşani, Mărășești şi Adjud, precum și în trenurile de călători care tranzitează județul Vrancea, mai multe acțiuni cu caracter preventiv, care au vizat următoarele obiective:

  • prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri în rândul elevilor/studenților care folosesc mijloace de transport feroviare sau tranzitează zona stațiilor de cale ferată;
  • prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare, din bagaje şi de bagaje de la călători, precum şi asigurarea unui climat de siguranţa publică în domeniul transporturilor feroviare de călători, atât în staţiile de cale ferată, cât şi în trenurile de călători;
  •  prevenirea traversării trecerilor la nivel cu calea ferată, prin locuri sau zone interzise;
  • prevenirea accidentelor generate de urcarea sau coborârea din trenurile aflate în mişcare;
  • depistarea și sancționarea persoanelor neautorizate care efectuează transport de persoane;
  • identificarea şi luarea măsurilor legale ce se impun împotriva persoanelor care comit fapte de natură penală sau contravenţională;
  • menţinerea ordinii şi liniştii publice în zona de competenţă.

Cu această ocazie  au fost patrulate 26 de trenuri de călători, verificate 175 de persoane și 23 de autovehicule. De asemenea, au fost identificaţi 33 de călători frauduloși, 5 cerşetori, 3 vânzători ambulanţi neautorizaţi şi 2 minori lipsiţi de supraveghere.

Totodată, au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, dintre care cele mai multe la Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, H.G. 203/1994 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române și O.U.G. 195/2002 privind circulația pe

drumurile publice. Valoarea totală a amenzilor contravenţionale a fost de 7.550 de lei.

        În cadrul acțiunilor au fost distribuite pliante în rândul elevilor, fiind astfel prezentate riscurile la care se expun cei care aleg să se distreze urcându-se pe garniturile de tren aflate sub liniile de alimentare cu energie electrică. De asemenea, acestora li s-a adus la cunoștință faptul că în zona de siguranţă a căii ferate (situată pe o distanţă de 20 de metri de o parte şi de alta a acesteia) există numeroase elemente aflate sub tensiune, iar atingerea acestora poate conduce la pierderea vieţii.

        La data de 10.09.2019, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Focșani au depistat în Stația CFR Focșani un tânăr în vârstă de aproximativ 20 de ani, din județul Buzău.

        În urma verificărilor efectuate a rezultat că persoana în cauză nu figurează cu date de identificare în bazele de date specifice. Din discuțiile purtate cu mama acestuia a rezultat că de la naștere și până la momentul depistării nu a întreprins demersurile de înregistrare a nașterii la Oficiul de Stare Civilă.

        Cercetările au fost preluate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Vrancea, în vederea efectuării demersurilor necesare pentru punerea în legalitate a tânărului în cauză.

            Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare.

Lasă un răspuns