ACŢIUNE PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA DELICTELOR SILVICE

Filed under Social

Poliţiştii din Vrancea au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere fondului forestier. În urma a 235 de controale, pe drumurile publice şi locuri de depozitare şi asupra a 223 de autovehicule, au fost constatate 125 abateri contravenţionale și o infracțiune de „fals în înscrisuri sub semnătură privată”,  fiind confiscaţi 118 metri cubi de material lemnos.

 

În perioada 13-15 septembrie a.c., Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Focșani, Direcției Silvice Vrancea, ocoalelor silvice private, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea și ai S.C Electrica S.A- Muntenia Nord, au desfășurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.

 

Cu această ocazie au fost constatate încălcări ale prevederilor legale după cum urmează: 24 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, 8 potrivit prevederilor Legii nr. 145/2014 – pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, 88 conform O.U.G. nr. 195/2002 republicată – privind circulația pe drumurile publice și 5 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea altor acte normative, fiind aplicate 125 sancțiuni contravenționale,  în valoare totală de 68.365 lei.

 

Au  fost efectuate 235 controale, din care 223 pe drumurile publice și 12 la instalații de prelucrare a materialelor lemnoase/depozite de material lemnos, fiind legitimate peste 200 de persoane și controlate peste 200 de autovehicule.

 

Pentru neregulile constatate, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 118,99 mc. material lemnos, din care 39,42 mc. faptic și 79,57 mc. valoric, în valoare totală de 26.123,57 lei.

De asemenea, au fost reținute 4 certificate de înmatriculare.

Acţiunile de prevenire şi combatere a delictelor silvice vor continua.

 

Exemple semnificative:

 

La data de 13 septembrie a.c., în urma controlului  efectuat la  un punct de lucru al unei societăți comerciale din comuna Gura Caliței, polițiștii au constatat că aceasta a primit cantitatea de 52,10 mc. lemn de foc, diverse specii, fără proveniență legală, în sensul că nu a verificat veridicitatea codurilor unice, a datelor, orelor, minutelor și secundelor în cazul a două avize de însoțire primare la destinație.

De asemenea, cele două avize nu au fost înregistrate în ordine cronologică în registrul de evidență al intrărilor – ieșirilor de materiale lemnoase și nu au fost completate cu respectarea prevederilor H.G. nr. 470/2014, în sensul că nu au fost făcute mențiunile necesare.

În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a societății pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. „a”, art. 21 lit. „c” și art. 21 lit. „d” din Legea nr. 171/2010 actualizată, cu amenzi în cuantum de 10.000 lei și măsura complementară a confiscării contravalorii cantității de 52,10 mc. material lemnos, în sumă de 5.552,30 lei.

 

La data de 13 septembrie a.c., în urma  controlului circulației materialului lemnos pe raza municipiului Focșani, polițiștii au depistat un bărbat, din localitatea Nereju, județul Vrancea, în timp ce conducea un  ansamblu de vehicule care transporta cantitatea totală de 38,63 mc. cherestea din specia rășinoase, care nu corespundea din punct de vedere cantitativ cu datele înscrise în avizele de însoțire prezentate.

Conducătorul auto era angajat al unei societăți comerciale din comuna Nereju.

În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a societății comerciale potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) lit. „i” din Legea nr. 171/2010 actualizată, cu amendă în cuantum de 3.000 lei, fiind dispusă măsura complementară a confiscării plusului de material lemnos, respectiv 16,74 mc. cherestea din specia rășinoase.

 

La data de 13 septembrie a.c., în urma controlului efectuat de polițiști la un depozit de material lemnos aparținând unei societăți comerciale din comuna Mera, s-a constatat faptul că aceasta a expediat cantitatea de 10,15 mc. material lemnos (7,10 mc. lemn de foc din specia molid și 3,05 mc. lemn de foc din specia tei) fără proveniență legală.

În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a societății comerciale potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a din Legea nr. 1711/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării contravalorii cantității de 10,15 mc. material lemnos, în sumă de 1.038,87 lei.

 

La data de 15 septembrie a.c., polițiștii au depistat un bărbat, din localitatea Nereju, județul Vrancea, în calitate de conducător auto și administrator al unei societăți comerciale care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 29,86 mc. cherestea din specia rășinoase, care nu corespundea din punct de vedere cantitativ cu datele înscrise în avizele de însoțire prezentate, în care era consemnată cantitatea totală de 17,67 mc. material lemnos.

În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a societății comerciale potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) lit. „i” din Legea nr. 171/2010 actualizată, cu amendă în cuantum de 3.000 lei, fiind dispusă măsura complementară a confiscării plusului de material lemnos, respectiv 12,19 mc. cherestea din specia rășinoase.

silvic lemn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *