ACȚIUNI PENTRU PREVENIREA CONSUMULUI DE DROGURI ÎN RÂNDUL TINERILOR

Filed under Social

Prevenirea consumului și traficului de droguri, constituie o temă importantă abordată în cadrul activităților destinate prevenirii delincvenței juvenile și a victimizării minorilor. Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu  reprezentanții Centrului de Prevenire și Consiliere Antidrog Vrancea, în calitate de parteneri în proiectul de prevenire a consumului de droguri ”Eu mi-am ales viitorul. Tu?”, inițiat de Instituția Prefectului Vrancea, desfășoară în unitățile de învățământ acțiuni de prevenire a consumului de droguri prin dezvoltarea abilităţilor de evitare/refuz a ofertei de droguri și prin promovarea activităţilor cultural-artistice, ca alternativă la consumul de droguri. Proiectul, care a debutat în luna octombrie 2017 și se va derula în toate liceele din județul Vrancea până în luna aprilie a.c.,  are drept scop informarea elevilor şi a cadrelor didactice, cu privire la pericolele şi consecinţele devastatoare ale consumului de droguri şi de substanţe noi, cu proprietăţi psihoactive, asupra organismului uman.

 

Astfel, miercuri, 17 ianuarie a.c., au avut loc dezbateri la care au participat 40 de elevi precum și 3 cadre didactice ale Liceului ”Simion Mehedinți” din comuna Vidra, în cadrul cărora poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au explicat prevederile legale aplicabile în combaterea traficului şi consumului de droguri, făcând referire la răspunderea penală a minorilor şi la importanţa adoptării unui comportament preventiv. Având în vedere implicațiile acestui tip de criminalitate asupra adolescenților, este necesară o informare permanentă a acestora asupra pericolelor la care se expun atunci când vin în contact cu astfel de produse sau doresc să obțină bani din vânzarea lor. Proiectul va continua în următoarele săptămâni cu activităţi similare la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Elena Doamna”.

 

Recomandările poliţiştilor pentru prevenirea consumului şi traficului de droguri:

 

Nu ceda tentației de a încerca drogurile – și prima încercare comporta un risc. Știai că dependența se poate instala de la prima doza de drog?

Fii foarte atent la alegerea cercului de prieteni și nu ezita să schimbi anturajul atunci când constați că are preocupari (pre-) delincvente (consum de alcool, droguri, absenteism si abandon scolar).

Unele propuneri venite din partea prietenilor s-ar putea să aiba caracter imoral sau ilicit.

Dovedești că ești responsabil și ai o personalitate puternică dacă ai puterea să spui NU acestor propuneri.

Învață să fii tu însuți, chiar dacă cei din jurul tău au alte opinii!

Informează-ți prietenii și cunoștintele asupra consecințelor consumului de droguri și încearca să-i determini să nu recurgă la astfel de substanțe, prezentându-le pericolele la care se expun.

Este posibil să ai unele probleme în familie, la școală sau în relația cu prietena/ prietenul; drogurile sau alcoolul nu reprezintă o soluție, ci doar o problema în plus!

Nu intra în rețeaua traficanților de droguri, oricâte avantaje ți se pare că ai obține; gândește-te la implicațiile finale ale tranzacțiilor ilicite cu stupefiante.

Consumul de droguri poate determina comiterea unor infracțiuni pentru procurarea unei noi doze și riști să devii tâlhar, hoț sau distribuitor.

Nu ezita să ceri sprijinul celor din jur (părinți, prieteni, poliție, profesori, medici, psihologi, asistenti sociali, s.a.) pentru a scăpa de flagelul drogurilor!

Contribuie la prevenirea, combaterea și reducerea delincvenței legate de droguri – fii sigur de confidențalitatea informațiilor.

În loc să consumi droguri poți să faci sport, să mergi la un spectacol, să citești o carte, să asculți muzică, să dansezi, să desenezi sau … să te îndragostești!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *