Centrul medical de psihiatrie copii și expertiză psihologică ”Sf. Maria” și-a deschis porțile

Filed under Eveniment

În zi de mare sărbătoare ortodoxă, Centrul medical de psihiatrie copii și expertiză psihologică ”Sf. Maria” a fost inaugurat. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Tribunalului Vrancea, Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, Colegiului Medicilor, Colegiul Psihologilor dar și multe persoane dragi psihologului Ionica Popescu, cea care a înființat acest centru. După 10 ani de muncă asiduă, după multe sacrificii dar și după bucuria de-ați vedea visul din copilărie împlinit, psihologul Ionica Popescu a reușit să deschidă porțile singurului centru de acest tip din județ. ”A fost foarte greu dar am reușit. Mi-am dorit mereu să pot face mai mult pentru copii, să poată fi consiliați, diagnosticați într-un mediu prietenos, bine dotat, cu specialiști. Vreau să vină cu drag la noi, să se simtă în largul lor și noi să reușim să îi ajutăm”, a spus Ionica Popescu. Aici vor veni să ofere consultații un medic psihiatru din București, un psiholog clinician  și un logoped. De asemenea, tot la acest centru se vor întocmi și expertize psihologice, solicitate de instanță și nu numai. Dacă va imaginați acest centru ca o clinică obișnuită, vă înșelați. Aici, totul este ca acasă. Construit, decorat și dotat cu mult gust dar mai ales cu multă dragoste. A ei. A Ionicăi. Pentru programări sau poate doar pentru a vă convinge ce  a reușit această femeie să facă prin propriile puteri, puteți suna la telefon: 0726434443. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *