Acasă Invatamant Consiliul Național al Elevilor solidar cu acțiunile de protest ale profesorilor –...

Consiliul Național al Elevilor solidar cu acțiunile de protest ale profesorilor – comunicat de presa

242
0
Reclama

Consiliul Național al Elevilor susține acțiunile de protest ale profesorilor desfășurate în scopul creșterii finanțării sistemului educațional, prin acordarea a 6% din PIB pentru educație.
Consiliul Național al Elevilor(CNE) solicită Guvernului acordarea a 6% din PIB pentru educație. În prezent, sistemul educațional preuniversitar necesită o creștere a finanțării pentru a fi posibilă revizuirea programei școlare, dotarea tehnică a unităților de învățământ, formarea tinerilor pentru piața muncii și asigurarea unor condiții și servicii sociale favorabile, precum burse, alocații școlare și programe de consiliere și orientare în carieră.

Având în vedere sprijinul slab pe care copiii proveniți din familii cu probleme financiare îl primesc pentru participarea la studii, rata abandonului școlar a crescut în ultimii ani, ajungând în prezent la valoarea de 17,4%. Deși din 2005 până în 2008 acest procent săzuse, acesta a crescut din nou după anul 2008. Prin urmare, legătura între rata abandonului școlar și investiția în educație este mai mult decât evidentă – perioada 2005-2008 este caracterizată de o creștere ușoară a investiției în educație și de o scădere a ratei abandonului, iar perioada de 2008 este caracterizată de o scădere continuă a finanțării educației și de o creștere a ratei abandonului. Prin urmare, suntem departe de ținta națională pe care și-a setat-o România în contextul strategiei Uniunii Europene ”Europa 2020” care presupune că rata de abandon școlar în 2020 va fi de 11,3% și ne clasăm printre țările cu cea mai mare rata de abandon școlar din întreaga Europă.
Analfabetism funcțional este o noțiune care se referă la persoanele care știusă citească, dar nu înțelegceeace au citit. Mai precis, o persoanăpoatesăreproducă verbal sauînscris un text, dar nu îl înțelege suficient pentru a-l folosi ca resursă în reușita unei acțiuni sau în performanță. Semnele grafice sunt recunoscute, dar conținutul de idei nu este înțeles decât, eventual, la un nivel foarte superficial. La testele PISA privind rata de analfabetism funcțional, rezultatele arată că România este țara cu a doua cea mai mare rată de analfabetism funcțional din Uniunea Europeană, după Bulgaria, valoarea acesteia ajungând la peste 40%.

Reclama

Printre prioritățile de finanțare și evaluare ale sistemului se află și școlile tehnologice, care nu pregătesc elevii pentru piața muncii și care nu sunt promovate ca o alegere viabilă în defavoarea învățământului teoretic. În învăţământul tehnologic, datorită schimbărilor frecvente a modulelor şi a programei şcolare, elevii şi profesorii sunt bulversaţi şi demotivaţi şi solicită ca această filieră să se axeze pe o formarea de competenţe vizibilă ulterior pe piaţa muncii. Totodată, sistemul este foarte afectat de lipsa pregătirii resursei umane. Datorită salariilor profesorilor, meseria aceasta nu reprezintă cu adevărat o oportunitate în cariera unei persoane, ci din contră, o alternativă a lipsei altor oportunități în piața muncii. Astfel, datorită lipsei de competiţie şi de selecţie, ajung în sistem oameni care nu sunt devotaţi profesiei şi care nu deţin în primul rând calităţi de dascăl.

De asemenea, Consiliul Naţional al Elevilor consideră dezavantajoasă ordonanţa guvernului privind decontarea transportului elevilor navetiști și solicită acoperirea totală a cheltuielilor de transport conform Art.84, alin.(3) din Legea Educaţiei Naţionale.

Președintele CNE, Iulia Flavia MIRON declară:

Susținem profesorii în demersul pentru obținerea a 6% din PIB pentru educație. Subfinanțarea cronică a sistemului educațional atrage după sine consecințe dezastroase asupra societății românești. Educația este considerată ca fiind o prioritate națională, însă nu a fost tratată corespunzător. Trebuie să ne conformăm normelor europene, iar investiția în educație reprezintă calea spre dezvoltarea unui sistem adaptat nevoilor socio-economice actuale

Lasă un răspuns