Doi tineri agenți declarați polițiștii anului 2017

Filed under Eveniment

Doi tineri agenți de poliție din Vrancea au primit distincția „Poliţistul de Onoare al Anului” la categoria Ordine și Siguranță publică. Agent principal Dragoș Ciobotaru și agent principal Tudor Alexandru Mihai, din cadrul Postului de poliție Garoafa au intervenit, în urma unei sesizări prin 112, prin care se anunța că un autoturism se află în albia râului Putna. Aceștia au identificat mașina răsturnată, din care au scos o femeie care era pe cale să se înece. Distincția a fost înmânată, înr-un cadru festiv la care au participat ministrul de interne Carmen Dan dar și conducerea IGPR. ”La împlinirea a 196 de ani de la atestarea documentară a Poliţiei Române, în semn de apreciere pentru onoarea, curajul, cinstea, devotamentul și dorința de a-i ajuta pe semeni, pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu, pentru rezultatele deosebite obţinute în activitate, în anul 2017, au fost acordate premiile „Poliţistul Anului” – ediţia 2018, pe cinci domenii specifice activităţii poliţieneşti”, se arată în comunicatul IGPR. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *