Omul sfințește locul: Proiecte importante pentru locuitorii comunei Tulnici

Filed under Eveniment

Comuna Tulnici este una dintre cele mai vizitate localități din județ. Fiind o zonă turistică, mulți oameni ajung să își petreacă vacanțele aici. Și din acest motiv, primarul Aurel Boțu își dorește să atragă cât mai multe proiecte de investiție pentru comuna Tulnici. Numai în anul 2017 s-a reușit depunerea a trei proiecte importante ce vor fi finanțate prin programul PNDL 1. Se va realiza canalizare, reţele colectoare şi staţie de epurare Tulnici – Coza, reabilitare şi extindere sistem alimentare cu apă comuna Tulnici dar și construire și dotare Grădiniță în satul Coza. ”Împreună cu echipa din primărie am muncit foarte mult la aceste proiecte. Ne dorim să rămână ceva în urma noastră, să le putem face viața mai bună oamenilor din Tulnici. De asemenea, vrem să atragem cât mai mulți turiști să ne cunoască frumusețile zonei”, a spus primarul Aurel Boțu. Tot anul viitor, prin AFIR se vor asfalta în localitate 6,5 kilometri de drumuri comunale, proiectul fiind în valoare de 1 milion de euro. Pentru a fi independenți pe timpul iernii, la primărie se vor achiziționa mai multe utilaje. ”Avem depus un proiect pe GAL pentru achiziționarea unui camion 6X6, un tractor și o remorcă. Ne vor ușura mult munca în localitate și le vom putea folosi și la deszăpezire”, a mai precizat primarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *