Poliția vrânceană informează!

Filed under Eveniment

Cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

Ieri, în jurul orei 14.40, poliţiştii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cotești au depistat un bărbat, de 56 de ani, din municipiul  Focşani, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Cârligele, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge și stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit faptul că la momentul depistării, cel în cauză avea dreptul de a conduce vehicule suspendat.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Bănuit de furt, depistat de polițiști

Tot ieri, în jurul orei 13.21, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Nănești au fost sesizați de către un bărbat, de 86 de ani,  din satul Bordeasca Veche, cu privire la faptul că în jurul orei 13.00 a fost victima unei infracțiuni de furt.  

Din primele verificări, polițiștii au stabilit că în timp ce se întorcea de la un magazin din localitate, un bărbat necunoscut a venit din spatele său și i-a sustras o punga din mână în care avea suma de 1920 lei și documente de identitate.

Polițiștii au reușit identificarea unui bărbat, de 42 de ani, din aceeași localitate, bănuit de săvârșirea infracțiunii.

Întregul prejudiciu a fost recuperat și restituit persoanei vătămate iar cercetările continuă  sub aspectul  infracțiunii  de furt.

Conducător auto depistat de polițiști sub influența substanțelor interzise

În cursul nopții, în jurul orei  01.30, polițiștii Biroului Rutier Focșani au depistat un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Focșani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul București din localitate.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Întrucât acesta prezenta simptome ale consumului de substanţe interzise, a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii naturii substanţelor consumate, rezultatul fiind pozitiv la THC(cannabis).

Totodată, pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Vă reamintim faptul că, pe lângă etiloteste, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea folosesc în trafic și aparatele Drug Test, cu ajutorul cărora sunt depistați conducătorii auto care au consumat substanțe psihoactive.

Testarea cu Drug Test se face din salivă, aparatele putând detecta 8 tipuri de substanțe psihoactive și 72 derivate din acestea. Dacă la testarea cu acest aparat, rezultatul a fost pozitiv, persoana va fi condusă la spital pentru recoltarea de mostre biologice care vor stabili cu exactitate substanța psihoactivă.

Reamintim faptul că la testarea cu Drug Test nu este relevantă concentrația, iar Codul Penal sancționează cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă persoana aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

Lasă un răspuns