Pui de pisică salvat de pompieri

Filed under Eveniment

Pompierii vrânceni au participat luni, la o acțiune de salvare mai specială. Aceștia au intervenit să scoată o pisicuță, căzută între doi pereți. ” Nu ştim ce a făcut şi cum a ajuns micuţa felină între peretele fals şi faţada exterioară a unui spaţiu comercial situat în zona pietonală a pasajului dintre Hala Moldovei și Magazinul Milcov, cert e că mieunatul disperat a alertat oamenii din zonă care au cerut ajutorul pompierilor.
Ajunşi la locul cu pricina, salvatorii au înlăturat cu ajutorul mijloacelor din dotare protecţia de tablă şi au eliberat pisicuţa. Aceasta s-a simţit în siguranţă şi a mai zăbovit câteva clipe în braţele salvatorilor ei.
Ne bucurăm că am salvat încă o viaţă”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.

Lasă un răspuns