Șapte liberali vor participa la competiția internă din PNL Vrancea, pentru stabilirea candidatului la funcția de primar al municipiului Focșani

Filed under Politica

Astăzi s-au finalizat înscrierile în cursa internă pentru stabilirea candidatului care în vara anului 2020 va concura din postura de reprezentant al PNL la alegerile locale pentru funcția de edil al urbei de pe Milcov. În ordine alfabetică, cei șapte candidați sunt următorii:

·      Dragoș Cozma (39 de ani, medic), Constantin Gavriloiu jr. (42 de ani, medic), Corneliu Gheoca (33 de ani, jurist), Liviu Macovei (43 de ani, economist), Gabriela Marchitan (50 de ani, profesor), Ion Ștefan (49 de ani, inginer), Nicu Tănase (52 de ani, inginer).

Candidații vor avea câteva luni la dispoziție pentru a-și convinge colegii că merită votul lor în cursa către Primărie, urmând a-și prezenta proiectele și acțiunile în care cred și care pot aduce Focșaniului ceea ce îi lipsește în prezent: dezvoltare economică, administrație eficientă, transparență decizională, respect față de cetățean, cheltuirea cumpătată a banului public. De altfel, toți cei șapte candidați au demonstrat în domeniile în care activează că sunt profesioniști, reușind în afaceri sau în profesiile în care activează de mulți ani. Seriozitatea, prestanța și valoarea îi recomandă din plin în această etapă a carierei lor politice. Președintele PNL Vrancea, senatorul Cătălin Toma, a precizat că le urează succes celor care s-au înscris în această cursă internă și că este convins că pe parcursul campaniei electorale colegii competitori vor oferi garanții colegilor, dar și focșănenilor, că merită să se implice într-un astfel de proiect, grație pregătirii de care dispun și ideilor pe care le au.

Departament Comunicare PNL Vrancea, 15 noiembrie 2018

Lasă un răspuns