Administraţia Naţională a Penitenciarelor organizează concurs pentru ocuparea unor posturi vacante, prin avansarea ofiţerilor şi agenţilor din sistemul penitenciar, patru dintre aceste funcţii fiind pentru Penitenciarul Focşani. Astfel, funcţionarii publici cu statut special se pot înscrie la concurs pentru unul din cele trei posturi de şef de tură, sau pentru postul de şef secţie exterioară. […]
Puşcăriaşii au de o săptămînă cameră pentru amor. Camera a fost mobilă şi pregătită pentru „nopţi” fierbinţi. Conducerea Penitenciarului Focşani a fost obligată să înfiinţeze această cameră pentru a respecta normele europene. Aici se vor putea întîlni de acum deţinuţii cu soţiile sau concubinele pentru a petrece cîteva clipe intime. Detinutii care îşi vor pune […]
Doi urmăriţi general au fost prinşi de poliţişti şi duşi în penitenciar. Poliţiştii din Vînători l-au depistat pe Cristian Marian, de 20 ani, din localitate, care era urmărit la nivel naţional şi internaţional. Bărbatul se sustrăgea executării unei pedepse de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Din cercetări, a […]
Comentarii recente