Președintele PNL Focșani, Laurențiu Țigăeru le-a recomandat șefilor de deconcentrate numiți în funcții de PDL să plece acasă, să țină post și să se roage. Acesta a spus că vor fi schimbați atît prefectul, subprefectul cît și șefii de deconcentrate. ”Cei care sunt acum în funcţii ar trebui să înţeleagă că la putere se vine [...]
Mitingul comun, care a urmat congreselor extraordinare ale celor trei partide componente ale USL, din 7 aprilie, a arătat unitatea, forţa şi determinarea noastră. Am dovedit că suntem mai puternici şi mai uniţi ca niciodată pentru că avem un obiectiv comun, pentru că suntem într-un razboi deschis cu un adversar fără limite şi fără scrupule. [...]
Membrii de seamă ai PNL Vrancea vor participa la Congresul Extraordinar al Partidului Naţional Liberal. La București va pleca o delegație din care fac parte primari şi viceprimari, consilieri judeţeni şi locali, membri ai Biroului Politic Teritorial Vrancea, ai Biroului Politic Local al municipiului Focşani şi preşedinţi de organizaţii. Congresul va avea loc sâmbătă 7 [...]
Surpriză la Mărășești, acum în prag de alegeri locale. Viceprimarul orașului, Valerică Chitic, care era membru de seamă în PDL, a dezertat și se pare că va candida la funcția de primar din partea PNL. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul unei conferințe de presă de către președintele partidului, Nini Săpunaru. Acesta îl va [...]
Dacă nu se întâmplau evenimentele din iarnă, respectiv închiderea târzie a unui tronson de pe DN 23 pe timpul viscolului din februarie, sunt sigur că ministrul Berca găsea un alt pretext să-şi trimită subordonaţii să decapiteze conducerea Poliţiei Vrancea. Pentru actuala putere, toţi cei care sunt bănuiţi de lipsă de loialitate faţă de PDL au [...]
Cresele si gradinitele care trebuiau construite in Focsani, dupa cum promitea deputatul PDL Alin Trasculescu, au ramas in faza de vorbe. Imediat dupa ce au fost taiati din banii pentru crestearea copilului, Guvernul PDL a promis ca se vor construi gradinite si crese. In Focsania ar fi trebuit sa fie ridicate doua crese si trei [...]
Cea mai mare onoare de care se bucură un om politic este să devină, mai devreme sau mai târziu, Preşedintele României. Destinul a 23 de milioane de oameni depind de abilităţile şi priceperea unui om. Dar acest om, Traian Băsescu, spune că funcţia de preşedinte al României a fost cea mai mare UMILINŢĂ din viaţa [...]
Organizația Femeilor Liberale, în colaborare cu Institutul Liberal „I.C.Brătianu”, a organizat dezbaterea „Necesitatea unor politici publice în sprijinul familiilor din România”. Dezbaterea a plecat de la constatarea că actualul guvern nu are politici reale și coerente în sprijinul familiilor din România. Nici Guvernul prezent, nici guvernările anterioare ale coaliției PDL, nu au și nu au [...]
Mai multi elevi de la Şcoala „Ion Basgan” din Focşani au participat astazi la un concurs de ”construit” oameni de zapada. Competitia, coordonata de Organizaţia Femeilor Liberale Filiala Vrancea, s-a desfasurat in fata sediului de pe bulevardul Independentei. Cei 14 copii s-au chinuit aproape o ora pentru a construi cel mai reusit om de zapda. [...]
Partidul National Liberal din Vrancea colecteaza donatii pentru sinistratii din Vrancea. ”Având în vedere situaţia deosebit de gravă în care se află multe localităţi ale judeţului nostru şi zeci de mii de cetăţeni, situaţie datorată cantităţilor imense de zăpadă care au izolat pur şi simplu aceste comunităţi locale, este necesar sprijinul tuturor semenilor noştri, [...]