Unitatile de primiri urgente, verificate dupa 2 ani

Filed under Eveniment, Sanatate

Ministerul Sănătăţii a demarat o acţiune de auditare şi control în toate unităţile de primiri urgenţe (UPU) finanţate din bugetul de stat, printre care si cea din Vrancea. Potrivit MS, verificarea urmareste „modul de funcţionare şi organizare a acestor unităţi, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare, precum şi modul de utilizare a fondurilor alocate în 2011 de la bugetul de stat”. Dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii a precizat ca verificările vor fi realizate de reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică şi vor dura o săptămână. UPU Focsani va fi verificata de DSP Calarasi, corpul de control fiind alcatuit dintr-un medic, un auditor si un economist. Acţiunea face parte din strategia Ministerului Sănătăţii de a monitoriza şi îmbunătăţi activitatea UPU, unităţi care răspund şi de activitatea medicală a echipajelor SMURD. De concluziile verificarilor vor depinde măsurile şi deciziile care se vor lua pentru dezvoltarea acestui sector în următorii 2 ani. De asemenea, în baza datelor obţinute, a nivelului de activitate şi a categoriei din care fac parte, se vor stabili şi criteriile standardizate de alocare a fondurilor pentru astfel de unităţi.

Lasă un răspuns