Poliția vrânceană informează!

Filed under Eveniment

Furt cercetat de poliţişti

La data de 6 ianuarie a.c., ora 10.00, o femeie din comuna Garoafa a sesizat faptul că în cursul nopţii, persoane necunoscute ar fi pătruns în locuinţa unui vecin, de unde ar fi sustras bunuri. În urma cercetărilor efectuate cu operativitate, au fost depistaţi un minor în vârstă de 15 ani, din comcatuseuna Garoafa şi un minor de 14 ani, din comuna Bereşti Tazlău, judeţul Bacău şi s-a stabilit faptul că aceştia au patruns prin eferacţie in imobil şi au sustras un radiocasetofon. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi a fost predat părţii vătămate. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Distrugere cercetată de poliţişti

La data de 6 ianuarie a.c., orele 11.40, poliţiştii focşăneni au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat, de 58 ani, din localitate, ar fi distrus intenţionat portiera unui autoturism, autorurism care era parcat. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, prejudiciul creat fiind de aproximativ 500 lei.

Bărbaţi reţinuţi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie

La data de 3 ianuarie a.c., poliţiştii din Rugineşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că doi tineri necunoscuţi ar fi pătruns în locuinţa unui bărbat, de 51 ani, din localitate, l-ar fi lovit cu pumnii şi i-ar fi sustras suma de 400 lei. În urma activităţilor specifice desfăşurate, au fost depistaţi doi tineri, de 19, si respectiv 26 ani, ambii din localitate, principali suspecţi de săvârşirea faptei.  Cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 ore şi urmeaza a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate in vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

 

 

Evenimente rutiere

La data de 6 ianuarie a.c., orele 18.15, pe strada Republicii din municipiul Focşani, un bărbat, de 34 ani, din municipiul Bucureşti a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, fără a avea acest drept. În cauză a fost întocmit dosar penal.

 

La data de 6 ianuarie a.c., ora 16.05, pe DN2 E85, în afara localităţii Obrejiţa, un bărbat de 30 ani, din municipiul Focşani, în timp ce conducea un autoturism s-a angajat în depăşirea unui autoturism şi întrucât din sens opus se apropia un alt autovehicul, a incercat să reintre pe banda sa de deplasare şi a intrat în coliziune cu autovehiculul pe care incerca să îl depăşească. În urma accidentului a reultat rănirea uşoară a doua persoane. Cercetările sunt continuate in vederea stabilirii cu exactiate a modului de producere a evenimentului.

 

Radare:

DN2-E85: Călimăneşti- Haret; Pufeşti-Domneşti;Garoafa-Bizigheşti;

Goleşti- Garoafa; Goleşti – Focşani; Dumbrăveni-Urecheşti; Sl.Bradului-Obrejiţa; Urecheşti-Popeşti; Focşani; Mărăşeşti; Adjud;

DN 23 : Răstoaca; Vulturu;

DN 2D: Boloteşti; Vidra;

DN 2L: Panciu; Campuri.

 

Lasă un răspuns