4 ANI DE S.M.U.R.D. LA PANCIU ŞI VIDRA

Filed under Social

Miercuri, 6 aprilie a.c., se împlinesc patru ani de când Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare a devenit operaţional la nivelul subunităţilor de pompieri din Panciu şi Vidra. În acest timp s-au înregistrat peste 3800 de misiuni finalizate cu succes de paramedicii încadraţi pe cele două ambulanţe S.M.U.R.D. în zona lor de competenţă.

La începutul lunii februarie 2010 au intrat în intervenţie primele echipaje de paramedici în cadrul subunităţilor din Focşani şi Adjud, iar doi ani mai târziu, la începutul lunii aprilie 2012, S.M.U.R.D.-ul a fost extins şi la subunităţile de pompieri din Panciu şi Vidra. Actualmente, prin intermediul acestei structuri se asigură asistenţă medicală de urgenţă pe întreg teritoriul judeţului, iar prin înfiinţarea celor patru puncte S.M.U.R.D. s-a înregistrat o scădere a timpului de răspuns la solicitări, o creştere a capacităţii de intervenţie şi a calităţii serviciilor medicale oferite cetăţenilor.

Echipajele Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare acţionează pentru permiterea accesului, degajarea victimelor în cele mai bune condiţii şi cât mai rapid posibil, fără a agrava leziunile existente, concomitent cu acordarea asistenţei medicale de urgenţă, în timp util, în cazul incendiilor, accidentelor şi altor situaţii de urgenţă în care funcţiile vitale ale persoanelor afectate sunt, sau se presupune a fi, în pericol iminent.

Numărul intervenţiilor paramedicilor vrânceni este în creştere. Pe parcursul anului trecut echipajele ambulanţelor S.M.U.R.D. au fost solicitate pentru  soluţionarea a 4234 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, în urma cărora au fost asistate 4345 persoane, din care 4064  adulţi şi 281 copii. Cele mai multe intervenţii S.M.U.R.D. s-au înregistrat în localităţile: Focşani –  1127, Adjud – 385,  Vidra – 190, Păuneşti – 163, Panciu – 135,  Homocea – 132, Pufeşti – 119, Rugineşti – 109.

Aniversarea a patru ani de S.M.U.R.D. în judeţul nostru constituie un prilej pentru a ne manifesta admiraţia şi preţuirea pentru profesionalismul şi devotamentul de care au dat dovadă permanent paramedicii vrânceni în lupta continuă pentru a proteja viaţa şi sănătatea semenilor.

 

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea

 smurd

Lasă un răspuns