Alarmă la Ciușlea! Incendiu de vegetație uscată extins spre anexele gospodărești

Filed under Eveniment

Un incendiu de vegetație uscată din zona Ciușlea i-a pus pe jar atât pe pompieri cât și pe localnici. Din cauza vântului puternic, focul s-a extins către anexele gospodărești din apropiere. ”La fața locului au fost trimise patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD. Din primele informații se pare că ard 10 hectare de vegetație uscată și mai multe anexe gospodărești”, au transmis reprezentanții ISU Vrancea. După aproximativ două ore și jumătate, pompierii au reușit să stingă focul.

Lasă un răspuns