Alertă în Vrancea! Condamnat pentru tâlhărie, evadat din penitenciar

Filed under Eveniment

Forțele de ordine din Vrancea sunt în alertă după ce un bărbat, încarcerat în Penitenciarul Focșani, a evadat. „Miercuri, 16 decembrie 2015, în jurul orei 05,30, deţinutul Badiu Vasile, condamnat definitiv la 6 ani de închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de tâlhărie și clasificat în regim deschis, a părăsit punctul de lucru aflat în cadrul secţiei cu regim deschis. Acesta era repartizat ca planton de noapte, fără supraveghere, la grădina agrozootehnică a unității. În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situaţii, respectiv: blocarea căilor de acces – posibile direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de urgenţă a mai multor echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vrancea şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea”, se arată în comunicatul penitenciarului. Deţinutul, cu domiciliul în satul Brădăceşti,  comuna Nereju,  a fost depus în  Penitenciarul Focşani  la data de 21.06.2012, fiind propozabil  pentru liberarea condiţionată în data de 04.02.2016.  12367033_10200980462150362_1266761848_nÎn cazul în care deţineţi informaţii care ar putea ajuta la identificarea sau capturarea deţinutului vă rugăm să contactaţi cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sunaţi la numărul de telefon 112.  De asemenea puteţi contacta Penitenciarul Focşani la numerul de telefon 0237/258707.

Lasă un răspuns