Alianța USR PLUS Vrancea: ”Pe 10 noiembrie, dragă vrâncene, ai ocazia să dovedești că ești cetățean și îți pasă”

Filed under Eveniment

Liderii Alianței USR PLUS din Vrancea vă îndeamnă la vot. Vrâncenii, rămași în țară sau plecați în străinătate, au nevoie de oameni noi în administrația politică, au nevoie să-și recapete încrederea în oamenii politici. Votul fiecăruia este foarte important și orice vot adăugat poate înclina balanța. Vrâncenii trebuie să-și recapete speranța că și în județul lor mai există oameni competenți, care nu au promovat s-au obținut foloase pe baza carnetelor de partid. Membrii Alianței USR PLUS sunt convinși că doar cu implicare și responsabilitatea votului fiecăruia vom putea avea țara europeană pe care ne-o dorim, cu cetățeni respectați și sprijiniți, nu umiliți de politicieni.

Pentru asta trebuie să ieșim la vot cu toții, tineri sau vârstnici. Nu ne putem pregăti democratic, pentru alegerile locale de anul viitor, dacă nu dovedim că ne dorim un președinte care contează pentru toți românii. ”Ne dorim cu toții un președinte care poate schimba România așa cum în ultimii 30 de ani nu s-a întâmplat. Vrancea nu poate scăpa de Oprișan sau de sinecuri dacă nu ne mobilizăm la fiecare tur de scrutin să scăpăm de pesedism. Vă invit, dragi focșăneni și nu numai, să votați cu încredere candidatul Alianței USR PLUS la Președinția României, Dan Barna. Are 10 proiecte pentru România, așa cum și eu am deja pregătite 10 proiecte pentru Focșani”, transmite Liviu Macovei, președintele USR Focșani.

Vrancea trebuie să-și recapete locul pe harta prosperității, să-și salveze resursele de jaful care a dus-o în topul sărăciei. Tinerii să nu ne mai plece în orașele mari sau în străinătate. Au nevoie de locuri de muncă aici, la noi. Să ne implicăm cu toate forțele să adăugăm valoare ridicată spațiului local. Pentru asta trebuie să susținem, prin vot, și pe viitorul președinte al României. Ne dorim un tur doi fără PSD. Nu vă irosiți votul! Votați Dan Barna!

“Nimic nu este mai important pentru democrație decât exercitarea dreptului la vot în condiții de liberă și obiectivă informare. De nimic nu se tem mai mult demagogii și populiștii decât de ziua când puterea le scapă din mâini și se întoarce la oameni. Ei, baronii hoției și ai minciunii, fac totul ca să deturneze voința populară, să intoxice conștiința publică, să murdărească orice intenție nobilă. Pe 10 noiembrie, dragă vrâncene, ai ocazia să dovedești că ești cetățean care-ți pasă ! Vino la vot și susține o Românie fără penali, o Românie modernă și europeană!”, precizează Dan Nichita, vicepreședintele USR Vrancea.

Am parcurs împreună momentul 26 mai 2019, data alegerilor europarlamentare.  Rezultatele obţinute, şi care ne-au dat încredere, au fost înregistrate prin prezența masivă la urne a electoratului. Românii au transmis un mesaj de solidaritate și s-au mobilizat exemplar, atât în țară, cât și în diaspora. Mulțumită lor, putem spera ca viitorul președinte să contribuie la schimbarea mult dorită. ”Dragi vrânceni, de ce resetăm modemul de acasă? Simplu. Pentru un semnal de calitate. Acelaşi lucru este absolut esenţial şi în politică. Alianţa USR PLUS şi-a însuşit proiectul politic de schimbare în bine a României prin oameni noi iar opţiunea noastră este foarte clară, votăm Dan Barna! Credem că este momentul ca democrația de la „firul ierbii“ să prevaleze și să dea conținut instituțiilor specifice, începând cu cea prezidenţială. Duminică e o zi pe care nu trebuie să o ratăm, dacă vrem ca ceea ce se va întâmpla în următorii ani să fie decis într-adevăr de noi, şi nu doar de o minoritate. Haideţi să ne asumăm toţi, cu votul de duminică, modul în care o să arate România! VOTEZ DAN BARNA!”, transmite șiRadu Ţigănuş, Preşedinte PLUS Filiala Vrancea

Dan Barna: ”Este vremea noilor generații să vindece țara de rănile trecutului”

Turneul de campanie a lui Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la Președinția României s-a încheiat. A făcut înconjurul României în 79 de zile, pentru că a dorit să văd toată țara și oamenii ei minunați, un obiectiv ambițios pe care l-a dus la capăt împreună cu echipa din caravana ”Dan Barna Președintele”. ”Rezultatul maratonului din tot acest timp mă face să fiu încrezător că România poate fi un loc mai bun, că împreună o putem reconstrui. Spun asta pentru că am văzut speranță în toate colțurile țării, dincolo de grijile vieții, și nu este tocmai acest lucru motorul care aduce schimbarea?Am auzit poveștile a mii de cetățeni, m-am încărcat cu energia lor, dar mai ales am ascultat nevoile oamenilor care nu se văd. Sunt mulți, de toate vârstele. Am văzut România profundă. Vreau să schimb România pentru bătrânii rămași acasă își care poartă nesiguranța zilei de mâine pe chipurile lor, pentru tinerii care vor să rămână acasă după studii, pentru antreprenorii care vor să producă schimbare în comunitățile lor, pentru părinții care mi-au spus că le este teamă de gândul că copiii lor vor să plece din țară. Toți purtăm aceeași poveste, născuți și crescuți într-o țară cu un potențial imens dar care ne-a ignorat nevoile timp de 30 de ani. Eu am convingerea că o putem face mai bună. Este vremea noilor generații să vindece țara de rănile trecutului”, a sintetizat Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale, după încheierea turneului de campanie.

Împreună cu voi putem realiza lucruri frumoase. Pe 10 noiembrie votați Dan Barna Președinte, numărul 3 pe buletinul de vot. Votați Alianța USR PLUS!  ”Dreptul de a fi fericit în România” trebuie să-l recâștigăm. Votăm pe 10 noiembrie pentru un tur doi fără PSD! Schimbăm România cu oameni noi în administrații politice cu votul tău!

Material publicat de SC INFORMAȚIA VRÂNCEANĂ SRL, la comanda Partidului Uniunea Salvați România (parte a alianței electorale „Alianța USR PLUS”). Cod mandatar financiar: 31190011

Lasă un răspuns