Maine, Asociatia Magistratilor din Romania – Filiala Vrancea organizeaza seminarul „Evaziunea Fiscala – Aspecte controversate de teorie si practica judiciara”. Potrivit presedintelui AMR Vrancea, judecatorul Sandina Mariana Croitoru, seminarul va avea un caracter pluridisciplinar, intrucat va urmari si formarea profesionala a magistratilor.
In cadrul intalnirii de maine vor fi abordate mai multe aspecte de practica referitoare la instrumentarea infractiunilor de evaziune fiscala. „Subiectul este destul de amplu, pentru ca aceste infractiuni sunt acum „la moda”. Am ales acest seminar pentru ca avem fapte de evaziune fiscala, dar si infractiuni conexe, instrumentate de DIICOT. Lucrul acesta l-am facut dupa o consultare prealabila cu colegii mei judecatori si procurori”, a spus judecatorul Croitoru, presedinte al AMR Vrancea si totodata vicepresedintele Tribunalului Vrancea.
La acest eveniment va participa judecatorul Camelia Bogdan, din cadrul Tribunalului Bucuresti, autoarea lucrarii „Spalarea banilor” – Aspecte teoretice si de practica judiciara. De asemenea, la discutii au fost invitati judecatori si procurori de pe raza Curtii de Apel Galati, precum si procurorul general al Parchetului CA Galati, lucratori de la serviciul de investigare a fraudelor economice din cadrul IJP Vrancea, membri CECCAR, inspectori fiscali, avocati din cadrul Baroului Vrancea, consilieri juridici din cadrul DGFP Vrancea si reprezentanti ai Garzii Financiare Vrancea.