Conducerea Baroului Vrancea reclama unitatilor de parchet din judet o datorie de aproape 200 de milioane de lei vechi. Suma reprezinta onorariile pentru reprezentarea din oficiu a invinuitilor din dosare, restanta inca din toamna anului trecut. „De pe data de 1 iunie cu siguranta nu vom mai intra in oficii la parchet. Decizia a fost luata in cadrul consiliului baroului, iar maine am convocat adunarea generala extraordinara pentru a aduce la cunostinta acest lucru tuturor avocatilor care intra in oficii”, ne-a spus avocatul Ioan Ioanovici, decanul Baroului Vrancea.
Pe de cealalta parte, prim procurorul Ioan Lefter spune ca la minister nu sunt bani. De altfel, parchetul nu are datorii doar la avocati, ci si la expertizele din dosare, precum si la furnizorii de materiale. „Eu am adus la cunostinta forurilor superioare de mai mult ori faptul ca avem datorii la asistenta juridica din oficiu. Si mie mi-e mila de avocatii din oficiu, mai ales ca majoritatea sunt tineri. Pe avocatii care iau oficii ii chinuim cel mai mult. Ii chemam noaptea, in zilele de sarbatori, sambata, duminica. Sunt de acord cu ei si am facut tot ce era posibil”, ne-a declarat prim procurorul Lefter.