„Se contureaza suspiciunea rezonabila ca inculpatii au constituit un grup infractional organizat, in scopul obtinerii de beneficii financiare substantiale din producerea unor mari cantitati de alcool si comercializarea acestora prin eludarea dispozitiilor fiscale privind producerea, detinerea si marcajul produselor accizabile”, se arata in actul de sesizare al instantei.
In ciuda sigurantei cu care procurorii DIICOT Galati prezinta cazul celor 20 de inculpati, avocatul vrancean Codrut Balas, care il reprezinta pe Liviu Jitea, a ridicat cateva probleme pe care le are in acest moment dosarul. „Martorii au fost agresati fizic. Eu personal am suspiciunea ca au fost agresati de organele de urmarire penala pe perioada in care s-au aflat in custodia lor, adica intre 8 si 9 martie anul acesta. Am mari dubii ca declaratiile sunt consimtite de acele persoane”, a declarat pentru avocatura.com avocatul Balas.
Potrivit acestuia, dosarul, judecat in acest moment la Tribunalul Galati, are si o problema de competenta. „Majoritatea judecatorilor de la Tribunalul Galati s-au pronuntat pe arestarile preventive sau alte masuri, deci ce pot sa sper de acolo? Potrivit articolului 30 din codul de procedura penala, sunt patru situatii care stabilesc competenta: locul unde a fost savarsita infractiunea, locul unde a fost prins faptuitorul, locul unde locuieste faptuitorul si locul unde locuieste persoana vatamata. Concluzia este ca pentru toate aceste situatii, competenta este pentru Tribunalul Vrancea. Insa ei continua procesul la Galati pentru ca vor sa il aiba sub ochii lor”, e de parere avocatul.
Cercetarile in dosar au demarat in iulie 2011, timp in care anchetatorii au dispus inregistrari audio-video in mediu ambiental, precum si interceptari telefonice. Insa se pare ca in acest caz interceptarile au depasit limita impusa de lege. „Am gasit la dosar si interceptari ale convorbirilor pe care clientul meu le-a avut din arest cu mine. Am solicitat stergerea lor de pe suportul magnetic, pentru ca sunt confidentiale”, ne-a mai spus avocatul Balas.
Inculpatii au aflat ca sunt in vizorul anchetatorilor in momentul in care s-a dispus arestarea preventiva, respectiv in martie 2013. Omul de afaceri Liviu Jitea si alte sapte persoane au fost arestate preventiv la Tribunalul Galati, dupa ce in Vrancea, Galati si Braila au avut loc peste 50 de perchezitii la persoane suspectate ca faceau parte dintr-o grupare infractionala care se ocupa cu activitati ilicite in domeniul productiei, transportului si comercializarii alcoolului.
In rechizitoriu se retine ca, in cadrul activitatii SC Trust LF Trade SRL din Focsani, „membrii gruparii au procedat la amplasarea unor instalatii neautorizate inaintea contoarelor unei linii tehnologice de productie de alcool dublu rafinat si au extras in aceasta modalitate cantitati de alcool necontorizate, de peste 1.443.000 de litri, fara inregistrarea in evidentele contabile ale societatii a operatiunilor comerciale aferente cantitatilor de alcool produse ilegal”. In acest mod, spun procurorii, inculpatii au obtinut suma de peste 13.600.000 lei.
In actul de sesizare se mai arata ca, prin blocarea functionarii echipamentelor de masurare a consumului de gaze naturale, inculpatii au sustras, in mod repetat, gaz metan in valoare de 2.700.000 lei, acesta fiind utilizat pentru functionarea instalatiei ilegale de productie alcool.
Dupa ce au tras linie, procurorii i-au trimis in judecata, alaturi de Jitea si firma sa, pe Angi Toni Antoniu, Alexandru Bartos, Neculai Bica, Costica Creita, Stoica Cristea, Lucian Datcu, Antoaneta Iuliana Georgian, Ionut Marianov Grajdeanu, Marian Gutan, Florenta Mona Ionescu, Marian Catalin Irimia, Raluca Milea, Ciprian Neagu, Danut Panciu, Nicuta Robu, Decebal Vasile Taranciuc, Mihai Viorel Tucan si Valentina Tucan.