Sfîrșit tragic pentru un bătrîn de 75 de ani din comuna Dumitrești. Acesta a murit ars de viu in locuința care a luat foc. Deși pompierii au ajuns cît au putut de repede la locul incendiului bărbatul nu a mai putut fi scos dintre flăcări. Corpul carbonizat al lui Alexandru Ticua fost găsit chiar în pat. Bătrînul era imobilizat la pat și nu a putut pleca din casa incendiată. În momentul producerii tragediei soția bărbatului era plecată, peste noapte, la cîteva rude. Pompierii nu au mai reușit să salveze nici din casă mare lucru. ”La sosirea forţelor de intervenţie la locul solicitării s-a constatat că incendiul se manifesta la acoperişul casei, construit din lemn cu învelitoare din tablă şi şindrilă, pe o suprafaţă de cca. 75 mp şi la bunuri aflate în din interior. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, însă, din nefericire, în urma acestuia a fost identificat trupul carbonizat al proprietarului, în vârstă de 75 ani”, a declarat locotenentul Cristina Duță, purtătorul de cuvînt al ISU Vrancea. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de un scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau necurăţat.