Acasă Eveniment Braconaj cu bărci pe rîul Siret

Braconaj cu bărci pe rîul Siret

290
0
Reclama

Zeci de kilograme de pește au fost confiscate în urma unei acțiuni de depistare a pescuitului ilegal. Jandarmii au prins în zona Barajului Călimănești cinci bărbați care scoteau din două bărci cu motor mai multe plase monofilament în care erau prinşi peşti de diferite specii şi dimensiuni. ”În urma verificărilor făcute asupra celor în cauză s-au găsit 5 plase monofilament tip setcă cu o lungime aproximativă 80 m fiecare, lăţime 3,5 m şi dimensiunea ochiului de plasă 40 milimetri, plasele au fost ridicate în vederea confiscării, s-a procedat la cântărirea peştelui găsit asupra celor în cauză rezultând o cantitate totală de 73,5 Kg, peştele a fost predat la D.S.V.S.A. Vrancea unde, în urma expertizării de specialitate, a fost reţinut pentru a fi distrus deoarece era impropriu consumului”, au transmis jandarmii. Pescarii sunt acum cercetați pentru săvîrșirea infrcațiunilor de deţinerea, transportul sau comercializare fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte obţinute din pescuit şi producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament.

.

Reclama

Lasă un răspuns