Acasă Eveniment Braconier împuşcat în fund de poliţişti

Braconier împuşcat în fund de poliţişti

227
0
Reclama

Partida de vînătoare a unui braconier a avut un sfîrşit nu tocmai plăcut. Acesta a fost prins de poliţişti şi pentru că nu s-a oprit la somaţie a fost împuşcat în fund. „La data de 21.02.2011, ora 18,15, poliţiştii din Slobozia Bradului, au sesizat telefonic Dispeceratul IPJ Vrancea cu privire la faptul că procedînd la verificarea unei informaţii, l-au depistat pe fondul de vînătoare Slobozia Bradului, gestionat de către Direcţia Silvică Vrancea, pe Iulian Filip din localitate, avînd asupra sa o armă de vînătoare”, se arată în comunicatul poliţiei. Agentul de poliţie care era însoţit de paznicul din comună l-a somat pe braconier să se oprească însă acesta nu s-a conformat şi i-a ameninţat pe oamenii legii cu arma. „În aceste condiţii, agentul de poliţie după efectuarea somaţiilor legale, a tras cu pistolul din dotare, în plan vertical şi un cartuş pe direcţia făptuitorului, rănindu-l. Cu toate că suspectul era căzut la pămînt, a continuat să îndrepte arma asupra poliţistului, ameninţîndu-l ca îl va împuşca”, au mai spus poliţiştii. Speriat de atitudinea braconierului, poliţistul din comună a apelat la ajutorul mascaţilor. Abia după sosirea acestora Iulian Filip a aruncat arma artizanală pe care apucase să o dezmembreze. „Cu ocazia cercetării la faţa locului a fost descoperită şi ridicată o armă de vînătoare calibru 16 mm, care are aspectul unei arme originale, suportînd unele modificări la nivelul patului şi al ţevilor. Pe una dintre ţevi a fost găsit un cartuş calibru 16, cu capsa de iniţiere nepercutată.

Suspectul nu figurează în evidenţe ca deţinător legal de arme şi muniţii”, a declarat inspector Bogdan Toader, purtătorul de cuvînt al IPJ Vrancea. Oamenii legii nu au găsit la locul incidentului nici un animal împuşcat însă bănuiesc că bărbatul a vrut să vîneze iepuri sau căprioare. Rănit la fesă, braconierul a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale.

Reclama

Lasă un răspuns