“Buzunarul cu pâine”, în cadrul Festivalului MultiArt pentru Deţinuţi

Filed under Comunicate de presa, Eveniment

Cu ocazia organizării celei de-a V– a ediţii a Festivalului MultiArt pentru Deţinuţi, în data de 11 octombrie 2013, orele 14,30, pe scena Ateneului Popular din Focşani va avea loc prezentarea piesei de teatru “Buzunarul cu pâine” de Matei Vişniec.

Protagoniştii piesei de teatru sunt 2 persoane private de libertate, clasificate în regim semideschis, aflate în custodia Penitenciarului Focşani.

Această acţiune pleacă de la nevoia reconsiderării relaţiei penitenciarului cu societatea ţintind, cu precădere, prejudecăţile care grevează reinserţia socială a persoanelor private de libertate.

Includerea persoanelor private de libertate în activităţi valorizatoare în care pot avea succes, prin exploatarea potenţialului de care acestea dispun, optimizarea unor deprinderi, descoperirea şi dezvoltarea unor aptitudini şi talente, conduce la modificarea imaginii de sine şi garanteaza formarea echilibrată a persoanei.

Lasă un răspuns