Casa Tatovici (Secția de științe ale naturii și acvariu) va fi redată circuitului public!

Filed under Comunicate de presa

Astăzi, 23 octombrie 2019, la sediul Consiliului Județean Vrancea a avut loc conferința de presă privind monumentul istoric Secția de științe ale naturii și acvariu – Casa Tatovici, care face parte dintr-un amplu proces de consolidare și reabilitare, în cadrul unui proiect derulat de administrația județeană, valoarea investiției fiind de aproximativ 2,5 milioane euro.

Casa Tatovici, amplasată vizavi de Biserica Catolică, este una dintre clădirile de referință din municipiul Focșani, ce păstrează specificul orașului romanesc de secol al XIX-lea.

Președintele Marian Oprișan a făcut mereu demersuri pentru reabilitarea clădirilor monument istoric din Vrancea, pentru a valorifica potențialul turistic și a crește economia județului, având în vedere că această zonă este destinație caracterizată de religiozitate, viticolă, montană, preferată de locuitorii din județele Galați, Brăila,  Bacău, Tulcea, Constanța.

În data de 14.08.2019, Consiliul Județean a intrat în posesia proiectului tehnic, acesta aflându-se în acest moment în procedura de verificare de către Organismul Intermediar, urmând ca după obținerea Avizului comisiei de monumente istorice, să se emită ordinul de începere a lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiții.

Până la această dată au fost aprobate la plata 4 cereri de rambursare, urmând ca în luna decembrie să fie transmisă cererea de rambursare nr.5.

În prezent, conform graficului achizițiilor publice din cererea de finanțare ne aflăm în procedură de achiziție publică pentru dotarea și digitizarea  imobilului. Toate celelalte contracte aferente proiectului au fost încheiate.

Durata de implementare a proiectului este de 48 luni de la data semnării contractului de finanţare, ceea ce înseamnă că în anul 2022 această clădire va fi redată circuitului public.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Lasă un răspuns