„CLEAN STATIONS” – ACȚIUNE ÎN STAȚIILE CFR

Filed under Eveniment

În această dimineață, Poliția Română, prin Direcția de Poliției Transporturi, desfășoară o acțiune la nivel național, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în zona stațiilor CFR.

La nivelul județului Vrancea, timp de 4 ore, peste 20 de polițiști de la transporturi, rutieră și ordine publică vor desfășura controale în zona a 3 de stații de cale ferată (Focșani, Mărășești și Adjud).

Se are în vedere depistarea călătorilor frauduloși, prevenirea furturilor, depistarea persoanelor fără adăpost, prevenirea actelor de cerșetorie și comerț ambulant, precum și descurajarea oricăror fapte ilegale.

Lasă un răspuns