COMUNICAT DE PRESA
In fiecare an, la 24 martie, in intreaga lume este marcata Ziua Mondiala a luptei impotriva tuberculozei. In aceasta zi, in anul 1882, doctorul Robert Koch a informat oficial comunitatea stiintifica internationala despre descoperirea sa, bacilul care produce boala si care ii poarta numele, deschizand astfel drumul catre diagnosticul si tratamentul tuberculozei.
Ziua de 24 martie se vrea un semnal anual al faptului ca tuberculoza este inca o problema epidemiologica in aproape intreaga lume.
Conducerea Spitalul Judetean de Urgenta „Sf Pantelimon” Focsani s-a implicat activ in marcarea corespunzatoare a acestei zile si, cu aceasta ocazie, va oferi celor aproximativ 30 de bolnavi internati in sectia TBC un meniu special care va cuprinde printre altele: produse lactate, friptuta de pasare cu piure de cartofi, friptura la tava si fructe.
Prin acest gest simbolic, conducerea spitalului recunoaste si sprijina constant lupta continua a cadrelor medicale pentru vindecarea acestei maladii si reintegrarea socio-profesionala a pacientilor tratati.