Confiscarea extinsa: problema nationala in dosarele penale sau cazuri izolate?

Filed under Coltul Juridic

Autor: avocat penalist Coltuc Marius Vicentiu

Curtea Constituţională: Confiscarea extinsă nu se aplică în cazul averilor dobândite anterior datei de 17 aprilie 2012. balantaAşadar, în cazul în care printr-o sentinţă se impune conficarea extinsă a averii, aceasta din urmă trebuie să fi fost dobândită după 17 aprilie 2012, pentru ca măsura să fie aplicabilă. În cadrul şedinţei de miercuri, Curtea Consituţională a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.118² din Codul penal din 1969. „În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a admis excepţia şi a constatat că dispoziţiile art.118² alin.(2) lit.a) din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.63 din 17 aprilie 2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr.286/2009 privind Codul penal”, potrivit deciziei CC.Confiscarea extinsa se poate dispune daca valoarea bunurilor dobandite de persoana condamnata, intr-o perioada de 5 ani si, daca este cazul, dupa momentul savarsirii infractiunii, pana la data emiterii actului de sesizare a instantei, depaseste in mod vadit veniturile obtinute in mod licit. Astfel, daca fapta savarsita este susceptibila sa ii procure un folos material si pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea de minim 5 ani, instanta poate solicita confiscarea extinsa a averii. Printre infractiunile care pot determina instanta sa decida confiscarea bunurilor unei persoane se numara traficul de droguri, de persoane, de organe, proxenetismul, spalarea banilor, evaziunea fiscala, organizarea jocurilor de noroc sau infractiuni savarsite prin intermediul sistemelor informatice si mijloacelor de plata electronica. Totusi, dupa intrarea in vigoare a noului cod penal, instanta poate apela la confiscarea extinsa daca pedeapsa prevazuta de lege inchisoarea de minim 4 ani. De asemenea, instanta trebuie sa aiba convingerea ca bunurile respective provin din activitati infractionale. In acelasi timp, instanta va tine cont si de bunurile transferate in proprietatea unui membru al familiei. Totodata, senatorii au decis ca prescriptia inlatura raspunderea penala, oricate intreruperi ar interveni. Un amendament adus de senatori se refera si la posibilitatea de a confisca si sume de bani, inclusiv in situatiile in nu sunt recuperate bunurile. De asemenea, vor fi confiscati si banii obtinuti din exploatarea si folosirea bunurilor supuse confiscarii.

 

Lasă un răspuns