Tragedie într-o familie din comuna Gologanu. O fată de 13 ani şi unchiul acesteia în vîrstă de 35 de ani şi-au găsit sfîrşitul după ce locuinţa lor a fost cuprinsă de flăcări. Luni dimineaţă, în jurul orei 4.00, vecinii au văzut cum casa lui Neculai G. era cuprinsă de foc. Flăcări erau violente şi depăşeau şapte metri. La faţa locului au ajuns imediat au murit două autospeciale de la pompieri care împreună cu voluntarii din comună au reuşit să stingă focul după ore bune de muncă. Cînd au intrat în ceea ce mai rămăsese din casă poliţiştii au descoperit tragedia. L-au găsit pe proprietarul casei şi pe nepoata acestuia carbonizaţi. Poliţiştii spun că bărbatul s-a întors noaptea acasă în stare de ebrietate şi a adormit cu ţigara aprinsă în mînă, de aici pornind şi incendiul. În urma focului nu a mai rămas nimic din casă. Cadavrele au fost transportate la SML Vrancea pentru necropsiere şi stabilirea cauzei morţii, cercetările continuă.
Copilă şi unchi carbonizaţi într-un incendiu
Reclama