O delegație de elevi și profesori din Ungaria și Turcia, ce fac parte din proiectul de cooperare educațională internațională Erasmus + „Fortune in garbage”, derulat de Colegiul Național ”Unirea” din Focșani au participat la o întâlnire cu președintele Consiliului Județean Vrancea. ”Proiectul este dedicat problemelor de mediu și modului în care sunt reciclate deșeurile, dar și dezvoltării dialogului intercultural prin descoperirea tradițiilor, obiceiurilor și istoriei locale. În sala mare a CJ Vrancea s-a aflat și directorul Colegiului Național Unirea, profesorul Cornel Noană, unul dintre promotorii proiectului. Oaspeților veniți la Focșani li s-a prezentat proiectul ”Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Vrancea” implementat de Consiliul Județean Vrancea”, se arată într-o postare a președintelui CJ Vrancea. Ulterior, elevii și profesorii au vizitat Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Haret, împreună cu specialiști din cadrul CJ Vrancea.
Reclama





































