Acasă Eveniment Deputat Ion Ștefan: Bani europeni pentru cadastrarea gratuită a localităților din Vrancea

Deputat Ion Ștefan: Bani europeni pentru cadastrarea gratuită a localităților din Vrancea

338
0
Reclama

Localitățile din Vrancea au la dispoziție bani europeni pentru a face cadastrarea terenurilor și a imobilelor. Totul, gratis!

16 localități din mediul rural din Vrancea au în derulare astfel de contracte pe bani de la Uniunea Europeană pentru a face cărți funciare locuitorilor, fără niciun cost suplimentar. În mandatul meu de ministru al lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, am susținut permanent că acest proiect de cadastrare prin Programul Operațional Regional trebuie să fie o oportunitate pe care edilii din întreaga țară nu trebuie să o rateze. În acest moment, în Vrancea avem o localitate care a finalizat cadastrarea imobilelor și a terenurilor, Slobozia Ciorăști, acolo unde 5.319 de gospodării vor primi acte de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Vrancea. În derulare, mai sunt lucrări de cadastrare pe bani europeni la Măicănești, Nereju, Sihlea, Tulnici și Vulturu. În total, este vorba despre aproape 60.000 de imobile și o suprafață de 79.204 mp cadastrate. De asemenea, contracte publicate în SEAP au localitățile Dumbrăveni, Gugești, Homocea, Movilița, Nănești, Pufești, Ruginești și Vânători (suprafață de contractat 37.875 mp), în timp ce comunele Golești și Milcovul (suprafață de contractat 4.183 mp) au licitațiile în pregătire, potrivit informațiilor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. În total, prin POR, va fi cadastrată o suprafață de 121.262 mp în tot județul.

Reclama

Deputat Ion Ștefan

Lasă un răspuns