Acasă Eveniment Deputat Ion Ștefan: Voi urmări îndeaproape parcursul lucrărilor la A 7!

Deputat Ion Ștefan: Voi urmări îndeaproape parcursul lucrărilor la A 7!

456
0
Reclama
Nu am făcut niciodată un secret din faptul că, în calitate de cetățean din Vrancea, ca deputat și ulterior ca ministru al lucrărilor publice în guvernarea liberală Ludovic Orban, am susținut permanent nevoia urgentă pentru construcția Autostrăzii Unirii Principatelor, care să unească Moldova de Muntenia. Am participat la ședințele de lucru de la Ministerul Transporturilor pentru progresul pe A7 și am încercat, ca ales al vrâncenilor, al moldovenilor, să le reprezint cât mai bine interesele de a beneficia de o șosea de mare viteză cât mai repede posibil. Acum, parcursul birocratic pe A7 ajunge la faza în care se dau ordinele de începere a lucrărilor pe tronsoanele autostrăzii.
Nu mă voi opri aici din a urmări îndeaproape parcursul lucrărilor!
În acest sens, ieri am efectuat o vizită la firma Coni din Ploiești, cea care, în asociere cu bulgarii de la Trance, a fost desemnată oficial câștigătoarea contractului pentru execuția lotului Mizil – Pietroasele, tronsonul „de mijloc” al Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău. Asocierea a primit ordin de începere a lucrărilor cu data de 11 august.
Mă bucur că la întâlnirea cu reprezentanții Coni, la care a participat și Nicolae Onea, administratorul firmei, am constatat că sunt determinați constructorii români să respecte termenele astfel încât să beneficiem de finanțarea PNRR pe A7. Firma de construcții are capacitatea tehnică, mașini și utilaje, dar și forță de muncă calificată pentru a realiza cei 28 de km din acest lot în durata de realizare stipulată în contract, de 20 de luni.
Moldova nu mai are răbdare pentru a beneficia de autostradă!
Este o oportunitate pe care firmele de construcții românești, așa cum este Coni, să se implice în forță în realizarea acestei investiții strategice în infrastructura din România.
Contractul este estimat la 1,2 miliarde de lei, valoarea mare a contractului fiind dată și de faptul că el include 20 de lucrări de artă (poduri și pasaje) pe care Asocierea Coni-Trance are capacitatea de a le implementa la parametri optimi.
Deputat Ion Ștefan – Forța Dreptei
Reclama

Lasă un răspuns