Am început o nouă sesiune parlamentară în care voi continua să mă lupt pentru adoptarea soluțiilor corecte propuse de parlamentarii Forța Dreptei pentru rezolvarea problemelor reale ale românilor:
1. Reducerea preturilor la energie în prag de iarnă prin reducerea TVA și a accizelor la energie si carburanți si eliminarea certificatelor verzi și a bonusului de cogenerare din facturile la energie electrică.
2. Oprirea haosului din sistemul de educație prin retragerea proiectelor de lege propuse de ministrul Educației care nu au alt scop decât să-l spele pe premierul Ciucă de acuzațiile de plagiat și pe Iohannis de eșecul catastrofal al proiectului său prezidențial România Educată.
3. Modificarea Legilor Justiției în acord cu cerințele MCV și cu observațiile organismelor independente naționale și internaționale.
4. Retragerea Legilor Securității Naționale care încalcă principiile democratice ale statului de drept și extind nepermis atribuțiile și puterea serviciilor de informații în societate.
5. Susținerea moțiunilor de demitere a miniștrilor responsabili de haosul guvernării PSD-PNL și a moțiunii de cenzură împotriva Guvernului PSD-PNL atunci când Opoziția va iniția un astfel de demers.
România și românii mai au o șansă doar fără PSD și PNL la guvernare!
Deputat Ionel Dancă, Forța Dreptei
Reclama