Veniturile Directiei Silvice Focsani au fost rotunjite anul trecut si din vinzarea iepurilor de cimp si a pastravilor. De pe cele 6 fonduri de vinatoare pe care le administreaza, Directia Silvica a exportat in Italia 60 de iepuri de cimp vii. Directorul institutiei spune ca numarul iepurilor nu este unul mare din cauza faptului ca nu mai avem cimpuri la fel de populate. ”Credem ca din cauza inundatiilor din 2005 nu mai sunt atit de multi iepuri. Atunci numarul de iepuri a fost decimat”, a spus inginerul silvic Petrica Tudosa. Bani au mai fost scosi si din vinzarea pestilor de la Pastravaria Lepsa. Numai anul trecut de aici au fost cumparate peste 10 tone de peste. Din pacate aici nu se pot face mari investitii pentru ca nu este spatiu dar si pentru ca sunt probleme cu apa in zona. Cu toate acestea, silvicultorii au incercat ca in fiecare an sa aduca mici imbunatatiri la pastravarie.
Reclama