Un focşănean în vârstă de 21 de ani este printre puţinii inculpaţi care vor răspunde în instanţă pentru că a „combinat” şofatul cu drogurile. Gabriel Velicu a fost trimis în judecată pe motiv că a condus cu o alcoolemie peste limita legală, în fapt tânărul fiind sub influenţa cannabisului. Potrivit rechizitoriului, focşăneanul a fost oprit pentru control în luna noiembrie anul trecut, după ce poliţiştii au observat că traiectoria maşinii pe care o conducea era una „şerpuită”. Deşi fiola nu s-a înverzit, tânărul a fost supus testării şi la spital, iar din probele biologice a rezultat că, în sânge, avea 20 de mg/ml „metabolit inactiv cannabis”. La cercetări, Velicu a recunoscut că a consumat droguri şi a mărturisit că îşi procurase de la un magazin de pe strada Brăilei din municipiu un plic cu etnobotanice pe care scria „Diesel”.
Reclama