Drumuri asfaltate și școli moderne la Suraia

Filed under Arhiva, Eveniment

În fiecare an, în comuna Suraia sunt realizate investiții importante pentru comunitate. Anul acesta, autoritățile locale au reușit să modernizeze partea superioară a școlii din centru și să creeze condiții moderne de studiu pentru elevii din comună.  Pentru această investiție s-au folosit bani din bugetul propriu. De asemenea, lucrările de modernizare a drumurilor de interes local au continuat și pe parcursul anului 2017. ”Prin PNDL 1 avem 9,6 kilometri de asfalt prin comună iar prin PNDL 2 am depus încă un proiect prin care continuăm modernizarea străzilor. Deși este o localitate destul de întinsă, îmi doresc ca toate străzile să fie asfaltate. O infrastructură foarte bine pusă la punct este importantă pentru o localitate”, a spus primarul comunei Suraia, Vasile Grosu. Pentru confortul cetățenilor, în următorii ani se va introduce și canalizare în Suraia. Deja s-a depus un proiect pe AFIR în acest sens, acesta venind în completarea altuia de 8 kilometri. Faptul că Vasile Grosu este un bun gospodar o dovedește și modul în care s-a descurcat în anotimpul rece. Pentru a fi independent, acesta  achiziționat la primărie mai multe utilaje cu care să acționeze și pe timpul iernii. ”Noi deszăpezim iarna doar cu utilajele noastre. Avem tot ceea ce ne trebuie și astfel nu mai trebuie să apelăm la firme din exterior. Facem economie la bugetul local și banii în investim în alte proiecte”, a mai precizat edilul Vasile Grosu.

Lasă un răspuns