Zăpada care a căzut zilele trecute este acum viscolită şi blochează şosele. Drumarii spun că DN 23 B Măicăneşti – Ciorăşti este blocat din cauza zăpezii. Şi pe DN 2 N Bogza – Caiata se crculă cu dificultate, troienile de zăpada fiind mari. Poliţiştii recomandă şoferilor să circule cu prudenţă şi pe celelalte drumuri din judeţ. „Şoferii trebuie să adapteze viteza la condiţiile de drum, să fie prudenţi la volan, să păstreze distanţa faţă de autoturismul din faţă şi să aibă maşinile dotate corespunzător sezonului rece”, au transmis poliţiştii. Pentru acest week-end meteorologii anunţă vreme deosebit de rece cu ninsori locale.
Reclama