Sîmbătă pe stadionul Milcovul, din Focșani se va desfășura meciul amical de fotbal dintre echipele F.C. OŢELUL GALAŢI şi F.C. CEAHLĂUL PIATRA NEAMŢ. Cu această ocazie, la stadion va fi trimis și un echipaj de jandarmi care să asigure ordinea și liniștea publică. ”Jandarmii fac apel la suporterii celor două echipe de fotbal şi la spectatori să respecte prevederile Legii 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, să nu încerce să pătrundă în incinta stadionului cu băuturi alcoolice, substanţe interzise precum şi nici sub influenţa acetora sau cu materiale pirotehnice şi să dea dovadă de un comportament civilizat pentru a nu perturba desfăşurarea acestei competiţii sportive, în caz contrar putând fi sancţionaţi contravenţional sau chiar penal”, au transmis jandarmii.