Acasă Social Elevii învață din secretele pompierilor

Elevii învață din secretele pompierilor

318
0
Reclama

Săptămîna aceasta, cînd se derulează programul ”Școala altfel”, pompierii vrînceni merg în școli și discută cu elevii. Astfel de acţiuni au avut loc la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” şi Colegiul Tehnic „Ion Mincu”. Pompierii i-au învățat pe elevi cum să se comporte în caz de urgență dar și cum pot ajuta la reducerea dezastrelor. ”Elevii s-au implicat activ în dialogul cu reprezentantul inspectoratului pentru situaţii de urgenţă, adresând întrebări şi ridicând în discuţie cazuri concrete cu care s-au confruntat în ceea ce priveşte manifestarea unor tipuri de riscuri. La aceste activităţi au participat 100 elevi şi 8 cadre didactice de la ambele unităţi de învăţământ”, a spus locotenentul Cristina Duță, purtător de cuvînt ISU Vrancea. De asemenea, mai multe grupuri de elevi ai claselor I-VIII au vizitat sediul Staţiei de Pompieri din Adjud. Elevii au putut astfel să facă cunoștință îndeaproape, cu meseria de pompier, dar şi cu riscurile pe care aceasta le implică. Micii vizitatori au avut ocazia să afle mai multe lucruri despre tehnica de intervenţie folosită de pompierii militari pe timpul situaţiilor de urgenţă.

Reclama

Lasă un răspuns