Acasă Social Enet-ul vrea să recupereze banii de la datornici

Enet-ul vrea să recupereze banii de la datornici

220
0
Reclama

Începînd cu săptămîna aceasta, toţi cei care au datorii mai vechi de luna mai la ENET vor fi călcaţi de casierii instituţiei. Pentru a reuşi să strîngă mai uşor banii de la populaţie, vor fi trimise pe teren echipe care vor colecta sumele datorate. “Încasăm de la proprietarii în facturare comună şi direct la casieriile din Comercial, în contul asociaţiilor în facturare comună, cu chitanţă pe numele asociaţiei dar cu menţionarea plătitorului, urmând ca dumneavoastră să o depuneţi apoi în copie la administrator. Pentru proprietarii cu debitele cele mai mari în scările de bloc, cu acordul asociaţiilor şi al debitorilor, vom proceda la debranşarea individuală temporară pentru neplată, ca cel puţin să nu se mai mărească debitele acestora şi datoriile lor să nu-i afecteze pe ceilalţi, care plătesc. Aceştia vor fi rebranşaţi după achitarea facturilor restante”, au transmis reprezentanţii ENET. Dacă se vor recupera o mare parte dintre datorii cei de la ENET promit că vor da din nou drumul la apă caldă.

 

Reclama

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns