Acasă Eveniment Finanţistul Bojoaică, nevinovat şi în apel pentru alcool „la bord”

Finanţistul Bojoaică, nevinovat şi în apel pentru alcool „la bord”

826
0
Reclama

Fostul adjunct de la garda Financiară, Mihai Bojoaică, a scăpat din nou de acuzaţiile aduse de procurori, vizavi de faptul că ar fi condus băut. După o achitare la Judecătoria Focşani, unde magistraţii au stabilit că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, la Tribunalul Vrancea judecătorii au concluzionat că fapta nu există chiar deloc. „Admite apelul inculpatului. Desfiinţează sentinţa cu privire la temeiul achitării. Modifică temeiul achitării inculpatului din art. 10 lit. d C.pr. pen în art. 10 lit. a C. pr. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Respinge ca nefondat apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani”, se arată în sentinţa de la tribunal, care poate fi atacată cu recurs.

Bojoaică a fost trimis în judecată pentru o alcoolemie de 2,15 grame la mie, rezultată din prima probă biologică, a doua proba a indicând 1,95. Fapta s-a petrecut în seara de 29 iunie 2009, când acesta a fost găsit beat turtă în maşina proprie, pe locul şoferului, în Vranisul din Sud. Bojoaică a susţinut că, de fapt, după ce a băut la un prieten câteva pahare, l-a rugat pe acesta să îl transporte până acasă. Prietenul însă l-ar fi lăsat baltă în staţia de microbuz, moment în care a urcat la volan, „pentru a evalua situaţia”. Cei care au anunţat poliţia au fost câţiva taximetrişti opriţi în staţie, care au văzut maşina oprindu-se, însă la momentul respectiv aceştia au declarat că nu au văzut pe nimeni coborând din automobil.

Reclama

Lasă un răspuns