Firme amendate ca nu si-au montat sisteme de supraveghere

Filed under Social

  În perioada 06 februarie – 01 martie  2014, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au desfăşurat activități de control la unităţi economice, privind modul de asigurare cu sisteme de securitate. Cu ocazia controalelor efectuate la obiectivele economice s-a urmărit respectarea legislației din domeniul pazei, prin asigurarea unităților cu sisteme tehnice de alarmare antiefracție sau instituirea pazei fizice umane.

Astfel, au fost organizate  un număr de 534 controale, ocazie cu care au fost aplicate un număr de  51 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.000 lei.

Cu acest prilej, reamintim că regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum şi alte organizaţii care deţin bunuri ori valori cu orice titlu, sunt obligate să asigure paza acestora, în baza analizei de risc la securitatea fizica.

Paza  acestora se asigură prin una din formele  prevăzute de legislația în domeniu, respectiv:

în mod obligatoriu:

–   pază fizică umană (pază proprie sau prin societăți specializate);    sau

existența unui sistem de detecție antiefracție (acesta are rolul de a detecta sau sesiza pătrunderea neautorizată în spațiile protejate).

recomandări:

existența unui subsistem de televiziune cu circuit închis care să permită observarea/recunoașterea/identificarea persoanelor (acesta având un rol atât preventiv cât și de vizualizare a furturilor înregistrate atât pe timpul orelor de program când subsistemul de detecție la efracție este dezactivat, cât și în afara orelor de program);

–  conectarea sistemului de alarmă antiefracție la dispeceratele zonale de monitorizare din cadrul societăților specializate (acesta are rolul de a sesiza tentativele de efracție de la obiectiv în dispecerat, care vor putea fi comunicate echipajelor de intervenție). Lucratorii de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea asigură administratorii de unități economice de întreaga disponibilitate faţă de problemele din domeniu şi sunt deschişi colaborării pentru identificarea celor mai bune şi eficiente soluţii în vederea protejării patrimoniului şi vieţii persoanelor.

 

 

Buletin Informativmasina politie

Lasă un răspuns