Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vrancea va primi în perioada următoare „vizita” corpului de control al MAI. Aceştia vor să afle cum mai mulţi candidaţi la Academia de Poliţie au primit viza medicală deşi nu erau apţi din acest punct de vedere. Mulţi din ei aveau probleme oftalmologice sau nu îndeplineau baremul de înălţime. Potrivit reporterilor PRO TV, în această categorie se înscrie şi fiica viceprimarului din comuna Coteşti care ar fi primit pe nedrept aviz favorabil la vizita medicală. „Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a dispus ieri, 18 iulie a.c., efectuarea de verificări de către Corpul de Control al ministrului la unităţile medicale ale MAI din judeţele Gorj, Dolj, Constanţa, Vrancea şi Braşov, după ce 9 candidaţi la admiterea în Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” au fost respinşi la vizita medicală pentru neîndeplinirea condiţiilor de înscriere la concurs. Precizăm că ieri, 18 iulie a.c., în prima zi a probelor eliminatorii, la contravizita medicală au fost identificaţi nouă candidaţi care nu îndeplineau criteriile de selecţie, situându-se sub baremul de înălţime (6 fete) sau având afecţiuni oftalmologice (3 băieţi). Iniţial, cei 9 candidaţi fuseseră declaraţi apţi de către unităţile medicale teritoriale pentru înscrierea la admiterea la Academia de Po liţie”, au transmis reprezentanţii MAI. Vor fi verificati medicul de la politia vranceana dar si asistentii medicali care lucreaza aici.
Fraudă la fişele medicale ale candidaţilor la Academia de Poliţie
Reclama