Acasă Comunicate de presa Grădinițe amendate – Comunicat de presă Comisariatul pentru Protecția Consumatorului

Grădinițe amendate – Comunicat de presă Comisariatul pentru Protecția Consumatorului

325
0
Reclama

În conformitate cu Programul Tematic de Control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru trimestrul al III-lea 2012, în perioada 24.09 – 09.10.2012, s-a desfăşurat o acţiune tematică de control privind respectarea prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor în grădiniţele cu program prelungit, particulare şi de stat.

 

Reclama

Numărul de operatori economici controlaţi: 15 operatori economici;

Cantitatea controlată: 1 144 kg;

In cadrul acţiunilor de control s-au urmărit, în principal, următoarele aspecte :

  1. A. Asigurarea calităţii serviciilor prestate în spaţiile în care se desfăşoară activitatea de educare, instruire şi joacă ale copiilor.

legalitatea funcţionării (autorizaţie sanitară de funcţionare – vizată pe anul în curs, aviz PSI, autorizare de la Inspectoratele şcolare judetene, gradiniţele particulare trebuie să fie autorizate/acreditate de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, conform prevederilor Legii nr. 1/2011 privind educaţia naţională);

Nu s-au constatat abateri.

-existenţa şi respectarea Regulamentului de Ordine Interioară (activitatea internă din grădiniţă se organizează în baza prevederilor Regulamentului de Ordine Interioară aprobat de Consiliul de Administraţie, conform O.M. nr. 4464/2000);

La doua grãdiniţele cu program prelungit din Focşani Regulamentul de Ordine Interioarã sau un extras din acesta nu se afla la indemâna parinţilor.

-existenţa contractului de prestări servicii de învăţământ preşcolar, încheiat între conducerea grădiniţei şi parinţi;

În urma controalelor efectuate s-a constatat cã la gradiniţele cu program prelungit de stat nu existã contracte de prestãri servicii încheiate intre conducerea grădiniţei şi parinţi, înscrierea copiilor fãcându-se prin semnarea unei cereri tip sau a unui acord de parteneriat şcoalã – familie.

 

  1. B. Asigurarea calităţii serviciilor prestate pentru asigurarea hranei copiilor

Respectarea prevederilor legale la prepararea alimentelor şi la servirea mesei în grădiniţe:

Dintre cele 15 unitãţi controlate doar 9 grãdiniţe sunt dotate cu bloc alimentar pentru prepararea hranei zilnice a copiilor.

Dintre cele 15 unitãţi controlate la 6 grãdiniţe hrana copiilor este asiguratã de cãtre firme de catering in baza unor contracte încheiate între conducerea grãdiniţelor, cu acceptul pãrinţilor, şi societãţi de catering. La aceste grãdiniţe masa se serveşte în sãli cu destinaţie separatã pentru servirea mesei.

  1. 1. Calitatea alimentelor

La o unitate din Focşani s-a constatat ca graficele de temperaturã aferente lãzilor frigorifice utilizate pentru depozitarea alimentelor nu erau completate la zi si probele de mâncare din ziua precedentã pãstrate in frigider nu sunt datate si nici nu se respectã termenul de pãstrare de 48 de ore (probele nefiind gãsite).

Meniurile zilnice nu sunt aprobate si de cãtre conducãtorul unitãţii la o gradiniţã cu program prelungit din Focsani, iar la alta Grãdiniţa cu program prelungit aparţinãnd lista meniu nu este avizatã şi de personalul medical.

2. Verificarea respectării prevederilor legale privind informarea consumatorilor, pentru:

– alimentele şi băuturile consumate ca atare;

afişarea zilnică, la loc vizibil, a listei – meniu cu preparatele care vor fi servite in ziua curentă.

 

La o unitate din Focşani nu era afişatã lista – meniu.

În urma verificãrilor efectuate, pentru abaterile constate au fost aplicate 6 avertismente şi 2 amenzi contravenţionale in valoare totalã de

2 000 lei.

Lasă un răspuns