Instanța obligă Guvernul României să organizeze alegeri pentru funcția de primar la Tănăsoaia. Astăzi, Curtea de Apel Galați s-a pronunțat în speța semnalată de Melania Mocanu, privind vacantarea funcției de primar, după condamnarea penală a fostului edil Romeo Vulpe de la PSD, pentru fapte de corupție. „Obligă Guvernul României să emită în 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe o hotărâre de guvern privind organizarea alegerilor parțiale pentru funcția de primar a comunei Tănăsoaia, județul Vrancea. Pronunțată în ședință publică, azi 06.03.2023 soluția urmând să fie pusă la dispoziția părților prin intermediul grefei de instanță”, se arată în pronunțarea Curții de Apel Galați. Forța Dreptei Vrancea , prin Melania Mocanu, membru al Biroului Politic Județean, a intentat proces Executivului, după ce premierul Ciucă a încălcat Constituția României și refuză, de mai bine de 2 ani, dreptul cetățenilor din Tănăsoaia de a-și alege primarul.
Informare de presă Forța Dreptei Vrancea