În cadrul parteneriatului dintre Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii şi Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual – FOCUS în domeniul prevenirii dispariţiilor de minori, în luna aprilie a.c., la nivel naţional, s-a reluat campania Împreună pentru siguranţa copiilor, întreruptă anul trecut.
Campania are ca obiective:
– creşterea nivelului de informare al părinţilor şi copiilor în ceea ce priveşte modalităţile de prevenire şi intervenţie în cazul dispariţiei de copii;
– promovarea numărului european 116000;
La nivel local I.P.J. Vrancea prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii desfăşoară activităţi cu grupul ţintă reprezentat de copii claselor I-IV ( 15 clase grupa 0, I-IV)şi părinţii acestora din cadrul Scolii Anghel Saligny din municipiul Focşani.
Campania a fost lansată pe 25.05.2012 de Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi, în cadrul unui eveniment comun (conferinţă de presă) organizat de cei doi parteneri.
Campania este compusă din trei module şi anume:
Modulul Vacanţă în siguranţă (I) – s-a derulat în staţiunile de pe litoral, în perioada iulie-august 2012, constând în distribuirea de materiale promoţionale (flyere, brăţări) părinţilor şi copiilor aflaţi pe litoral, precum şi organizarea unor concursuri cu premii pe teme de siguranţă a copiilor. Toate activităţile au urmărit promovarea unor sfaturi generale pentru siguranţa copiilor din categoria de vârstă vizată (accent asupra prevenirii rătăcirilor şi accidentelor letale, ex. înec, precum şi sfaturi pentru această perioadă în care copiii rămân, de regulă, mai mult timp singuri).
Modulul Înapoi la şcoală – ştiu să fiu în siguranţă (II) – se derulează în perioada aprilie – 15 iunie 2013 şi constă în susţinerea de prezentări într-o singură şcoală din judeţ, pe tema dispariţiilor de minori.
Modulul Sărbători în siguranţă (III) – se derulează în perioada 15 – 30 aprilie 2013 şi constă în distribuirea de materiale de informare în locuri aglomerate cum sunt magazinele în perioada sărbătorilor pascale.
Toate activităţile vor include o secţiune de informare cu privire la serviciile oferite prin intermediul numărului gratuit 116000.
COMPARTIMENTUL ANALIZĂ ŞI PREVENIRE A
CRIMINALITĂŢII