Locuitorii din comuna Ruginești vor beneficia de servicii de canalizare la standarde europene, în urma lucrărilor de extindere a acestor rețele, care au început astăzi.
Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, a participat, alături de primarul comunei Ruginești, Ioan Avram, directorul SC CUP SA, Gheorghe Vasilescu, reprezentanții constructorilor și cetățeni, la inaugurarea lucrărilor de extindere a sistemului de canalizare din această localitate. Lucrările fac parte din proiectul regional ”Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, Județul Vrancea” – etapa a II-a, din contractul de lucrări “VN-CL-04 Rețele apă și canalizare în gruparea ADJUD”, contract care deservește în total o populație de circa 18.800 locuitori.
În comuna Ruginești vor fi realizate extinderi la sistemul de canalizare cu 8.534 ml și extinderi la stații de pompare ape uzate cu 5 buc. De asemenea, la sistemul de canalizare vor fi realizate extinderi la conductele de refulare de 5.709 ml.
După inaugurarea acestor lucrări, președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, a declarat: „Am trecut de aniversarea Centenarului de pe 1 Decembrie. La mulți ani, România! La mulți ani, tuturor românilor! La mulți ani, tututror vrâncenilor mei dragi! Ne-am apucat din nou de muncă. Acest proiect pe care îl știți este al doilea după Vranceaqua numărul I, care a însumat 104 milioane de euro, iar al doilea proiect are o valoarea totală pentru județul Vrancea de 248 de milioane de euro. Este finanțat din Programul Operațional de Infrastructură Mare (POIM). Cu mândrie vă spun că suntem prima admnistrație județeană care am accesat acest al doilea program și lucrăm la infrastructura privind calitatea vieții cetățenilor județului Vrancea, cu stații de epurare, cu alimentări cu apă, cu extinderi de apă și canalizare, în așa fel încât la finele programelor noastre să nu
avem discuții că într-o localitate din județul Vrancea nu există apă curentă și canalizare, în așa fel încât să avem condiții europene, până la finalul anului 2020. O să fie gata conform termenelor din contract, iar dacă nu se vor respecta termenele din contract, atunci constructorul va plăti penalități importante, dar eu mă îndoiesc pentru că SC. HIDROCONSTRUCȚIA BUCUREȘTI este o firmă cu care am mai lucrat și la primul program în valoare de 104 milioane de euro și întotdeauna s-au ținut de termenii contractuali, iar lucrarea de astăzi va deveni realitate ca celelalte lucrări. După cum bine știți, noi lucrăm în acest moment în județul Vrancea și vom finaliza probabil până în anul 2020 un program care însumează de la drumur
Valoarea contractului ”VN-CL-04 Retele apa si canalizare in gruparea ADJUD” este de 31.493.076,74 lei (echivalentul a 6.772.704 euro), iar antreprenorul general al lucrărilor este S.C. HIDROCONSTRUCTIA S.A Bucuresti. Perioada de execuție este de 20 luni + 36 luni perioada de garanție.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea