Acasă Politica Inaungurarea salii de sport de la Suraia l-a suparat pe Costica Neata

Inaungurarea salii de sport de la Suraia l-a suparat pe Costica Neata

261
0
Reclama

În calitate de președinte al organizației PDL Vrancea țin să-i felicit pe reprezentanții USL pentru că au reușit să taie panglica inaugurală la sala de sport din comuna Suraia. Este o investiție demarată la initiativa PDL Vrancea și realizată, în cea mai mare parte, în timpul guvernării Emil Boc. Perioadă în care, liderii locali ai USL, cei care acum au tăiat panglica, se opuneau din răsputeri și cereau să nu fie realizată. Mă bucur că, în sfârșit, Dumnezeu le-a dat mintea cea de pe urmă și i-a ajutat să înțeleagă că și în comuna Suraia, este nevoie de o sală de sport. Pe de altă parte, îi îndemn pe vrânceni să privească foarte atenți la sala de sport inaugurată la Suraia, la drumurile Focșani-Suraia, Bolotești-Greșu sau Bordeasca – Măicănești, reabilitate în timpul guvernării PDL, deoarece nu cred că vor mai vedea curând investiții noi în Vrancea. De altfel, parlamentarii USL au și anunțat că, în guvernarea Ponta, județul nostru nu va beneficia de fonduri  bugetare pentru continuarea lucrărilor începute în trecut sau pentru deschiderea altor șantiere. Noi, însă, suntem convinși că liderii locali ai USL nu pierd timpul prin Capitală, pe la terasele din Dorobanți și din Centrul Vechi, și că vom prinde, în această viață, momentul inaugurării aeroportului de la Focșani, a pârtiei de ski de la Greșu, a stațiunii turistice Lepșa-Soveja și a altor investiții pe care ni le-au promis în campania electorală.  sediul pdlNu de alta, dar așa ar prinde contur multe dintre dorințele pe care vrâncenii le-au lansat spre cer, odată cu lampioanele, iar USL nu va rămâne în memoria lor doar ca o alianță a corupților care le-a mărit impozitele și le-a introdus noi taxe.

 

Reclama

Costică Neață,

Președinte PDL Vrancea

 

Lasă un răspuns